Despre criza financiară şi Mihaela Rădulescu

Dragii mei,
Sunt în starea aia în care am foarte mare chef să scriu dar nu am un subiect în cap. Aşa că trec la tastatură şi mâinile-mi cântă. Am observat că am mai mult trafic pe blog în week-end decât pe săptămână.

Apropo, mi-am dat seama că am blog de 2 ani. Ăsta e al treilea. Am avut prima dată  un blog unde scriam ştiri in general. Apoi mi s-a zis că scriu bine şi am fost sfătuită sa imi mai fac unul Am început să am succes fără să vreau. Scriam aberaţii, ce-mi trecea prin cap. Nu mi-am propus nimic, nici nu ştiam că există top-uri sau să mă uit la trafic, vizite etc. Scriam pur şi simplu. Bineînţeles că au apărut blogo-critici şi eu puneam la suflet toate balivernele oamenilor necunoscuţi. Vai, nu-l uit pe popa Dorinel! Am plâns din cauza lui popa exact ca un copil. Şi ziceam, de ce e părintele rău cu mine pe net, că el ar trebui să fie bun cu toată lumea! :lol: Şi cum stăteam eu frumuşel în viaţa mea reală şi nu aveam deloc probleme, mă întrebam de ce devin tristă din cauza unora de pe net. Aşa că am şters blog-ul ca să nu mai am motive de supărare. Dar fanii mei (cum zic bloggerii), m-au sfătuit să revin. Şi am revenit pentru că îmi era dor să scriu. In toata perioada asta am jucat niste jocuri faine de tot - http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-trenuri.html M-am relaxat, am mai calatorit si iata-ma din nou in fata voastra. Va recomand cu caldura acest portal xjocuri.com dece? pentru ca relaxarea va spun eu ca e garantata.

Bla bla bla. Într-o zi o să pun aici primul meu post de pe blogspot. Era ceva despre libertate, cum am înţeles eu libertatea când eram mică şi am rămas singură. Emoţionant de nu-am-chef-acum-să-mă-întristez. Cândva.

Zilele astea am fost foarte veselă. Am nişte profi super-tari şi amuzanţi la facultate. Deja mi-e aiurea să mai stau în primele bănci că mă apucă râsul involuntar când sunt la cursurile unora. Şi nu că ar spune ei(dânşii) cine ştie ce chestii dar îmi găsesc eu de ce anume să râd. Că într-o zi nu mă puteam abţine la un prof-baby şi îi zâmbeam flegmatic fără să vreau. Şi după aia mă prefăceam analist-media în carte ca să-i evit privirile.