Despre criza financiară şi Mihaela Rădulescu

Dragii mei,
Sunt în starea aia în care am foarte mare chef să scriu dar nu am un subiect în cap. Aşa că trec la tastatură şi mâinile-mi cântă. Am observat că am mai mult trafic pe blog în week-end decât pe săptămână.

Apropo, mi-am dat seama că am blog de 2 ani. Ăsta e al treilea. Am avut prima dată  un blog unde scriam ştiri in general. Apoi mi s-a zis că scriu bine şi am fost sfătuită sa imi mai fac unul Am început să am succes fără să vreau. Scriam aberaţii, ce-mi trecea prin cap. Nu mi-am propus nimic, nici nu ştiam că există top-uri sau să mă uit la trafic, vizite etc. Scriam pur şi simplu. Bineînţeles că au apărut blogo-critici şi eu puneam la suflet toate balivernele oamenilor necunoscuţi. Vai, nu-l uit pe popa Dorinel! Am plâns din cauza lui popa exact ca un copil. Şi ziceam, de ce e părintele rău cu mine pe net, că el ar trebui să fie bun cu toată lumea! :lol: Şi cum stăteam eu frumuşel în viaţa mea reală şi nu aveam deloc probleme, mă întrebam de ce devin tristă din cauza unora de pe net. Aşa că am şters blog-ul ca să nu mai am motive de supărare. Dar fanii mei (cum zic bloggerii), m-au sfătuit să revin. Şi am revenit pentru că îmi era dor să scriu. In toata perioada asta am jucat niste jocuri faine de tot - http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-trenuri.html M-am relaxat, am mai calatorit si iata-ma din nou in fata voastra. Va recomand cu caldura acest portal xjocuri.com dece? pentru ca relaxarea va spun eu ca e garantata.

Bla bla bla. Într-o zi o să pun aici primul meu post de pe blogspot. Era ceva despre libertate, cum am înţeles eu libertatea când eram mică şi am rămas singură. Emoţionant de nu-am-chef-acum-să-mă-întristez. Cândva.

Zilele astea am fost foarte veselă. Am nişte profi super-tari şi amuzanţi la facultate. Deja mi-e aiurea să mai stau în primele bănci că mă apucă râsul involuntar când sunt la cursurile unora. Şi nu că ar spune ei(dânşii) cine ştie ce chestii dar îmi găsesc eu de ce anume să râd. Că într-o zi nu mă puteam abţine la un prof-baby şi îi zâmbeam flegmatic fără să vreau. Şi după aia mă prefăceam analist-media în carte ca să-i evit privirile.

Muzeul George Enescu


În week-endul ăsta am fost să văd cea mai frumoasă casă din Bucureşti construită undeva pe la 1900. Trecusem acum două săptămâni pe lângă ea în timp ce mergeam la Muzeul Naţional de Artă. Şi m-am gândit să revin. Tocmai bine, mi-a recomandat între timp şi un profesor să vizitez frumoasa casă de pe Calea Victoriei. Am vizitat muzeul împreună cu Marius.

În casa respectivă se află muzeul “George Enescu”. Iar în aceeaşi curte este situată şi casa memorială a marelui muzician român.

Informaţie direct de la sursă:

Muzeul National George Enescu se afla in Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti. Somptuasa intrare, umbrita de imensa copertina in cel mai autentic stil Art Nouveau, anunta ca aici luxul si rafinamentul de epoca s-au intalnit pentru a ridica pe Podul Mogosoaiei de ieri, astazi Calea Victoriei, la numarul 141, unul dintre cele mai stralucite si impunatoare palate bucurestene

Construit intre anii 1901-1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit Nababul (fost primar al Capitalei, prim ministru, sef al Partidului Conservator), palatul s-a realizat dupa proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea cladirii, acesta si-a asigurat colaborarea unor renumiti artisti ai vremii - G.D. Manea, Nicolae Vermont si Costin Petrescu pentru picturile murale, arhitectul Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi si ornamentatia sculpturala, Casa Krieger din Paris pentru decoratia interioara (tapiserii, candelabre, lampi, vitralii, etc).

Dupa moartea Nababului, in 1913, palatul a trecut in posesia fiului sau Mihail G. Cantacuzino si a sotiei acestuia, Maria (Maruca, nascuta Rosetti-Tescanu), care dupa decesul prematur al sotului, se va recasatori in 1937 cu George Enescu. Cuplul Enescu a locuit, intre 1945-1946, in casa din spatele palatului, destinata initial administratiei cladirii.

In anii ‘40, palatul a adapostit sediul Presedintiei Consiliului de Ministri, apoi din 1947, Institutul de Studii Romano-Sovietice. Dupa moartea lui George Enescu in 1955, sotia sa a lasat prin testament palatul si cladirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din anul 1956, aici funcioneaza Muzeul National George Enescu si Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

In trei sali ale Palatului Cantacuzino se desfasoara cronologic expozitia permanenta, ce cuprinde, intre altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoratii, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul si costumul de academician al Academiei Romane, masca mortuara si mulajul mainilor artistului. Atmosfera de odinioara, se regaseste in intimitatea casei din spatele palatului, auster amenajata, devenita Casa Memoriala George Enescu.

Amplasat intr-un spatiu de exceptie, Muzeul National George Enescu este investit deopotriva cu valoare istorica, culturala, artistica si turistica. Patrimoniul sau permite recompunerea istoriei unei vieti si cariere de exceptie, puse in slujba muzicii romanesti si a afirmarii sale in context universal.